Biroul de Traduceri Drobeta vă oferă consiliere juridică gratuită cu privire la formalitățile necesare apostilării/supralegalizării. Oferim servicii complete și ultra-rapide, inclusiv cu livrare la sediul sau domiciliul dvs.

Ce este Apostila?

Apostila este certificatul care atestă faptul că actul supus acestei proceduri este un act oficial, autenticitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul documentului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe document. Procedura apostilării actelor oficiale este specifică doar statelor semnatare ale Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961, astfel încât, pentru actele oficiale care vor fi folosite în statele care nu au aderat la Convenția Apostilă, se va aplica procedura Supralegalizării.

Ce este Supralegalizarea?

Supralegalizarea este procedura prin care se atestă, pentru statele care nu au calitatea de parte a Convenției de la Haga sau cu care România nu are tratate bilaterale pentru recunoașterea reciprocă a actelor, faptul că documentul și/sau actul notarial supus acestei proceduri este un act oficial, autenticitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului și identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe acest act.

Servicii de Apostilare, Supralegalizare:

Consiliere gratuită privind procedura de apostilare, supralegalizare, vizare acte și traduceri pentru care se poate aplica apostila sau supralegalizarea în România

  • Pregătirea actelor pentru apostilare sau supralegalizare
  • Apostilarea documentului original la instituția competentă (în funcție de tipul documentului)
  • Supralegalizarea documentului original la instituția competentă (în funcție de tipul documentului)
  • Traducerea documentului apostilat/supralegalizat și legalizarea semnăturii traducătorului de către un notar public
  • Scanare, printare, copiere gratuită
  • Apostilare/supralegalizare traducere legalizată
  • Livrare rapidă la sediu/domiciliu, inclusiv prin curierat național sau internațional

Lista actelor și a documentelor care pot fi apostilate/supralegalizate

Acte originale, copii legalizate și traduceri legalizate

Certificate de naștere format nou, emise dupa 01.01.1998
Certificate de căsătorie  format nou, emise dupa 01.01.1998
Certificate de deces format nou, emise dupa 01.01.1998
Alte acte notariale (înscrisuri autentice, cu dată certă, cu legalizare de semnătură)împuterniciri, procuri, declarații, invitații etc.
Alte acte referitoare la starea civilă dovadă de celibat, certificat de divorț – sentință divorț
Certificate de cazier judiciar eliberate cu cel mult 6 luni în urmă
Adeverințe prin care se atestă domiciliul și cetățenia persoanei
Certificate de botez Acestea trebuie înainte vizate de Secretariatul de Stat pentru Culte
Acte de studii (diplome de bacalaureat, diplome de absolvire a școlii postliceale, diplome de licență – și anexele la acestea: foi matricole, suplimente, programe analitice, diplome de master, diplome de doctor) Trebuie vizate în prealabil de Inspectoratul Școlar Județean sau Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice din București. 
Documente ce atestă calitatea de şcolarizat pe teritoriul României, pentru cetăţenii străini vizate de Ministerul Educației Nationale și Cercetării Științifice – Serviciul Relaţii Internaţionale
Acte cu caracter medical (certificate de medic specialist) Emise de către Ministerul Sănățății
Acte care dovedesc calificarea într-o meserie (adeverințe, certificate)– pregătirea profesională obţinută în sistemul de formare profesională pentru adulţi (certificat/diplomă de absolvire, certificat de calificare profesională), – certificat de competenţe profesionale (atestat privind calificarea – pregătire şi experienţă profesională), – certificate/autorizaţii de traducător.
Acte privind recunoaşterea calificării pentru activitaţile profesionale din domeniul medicalcertificat (de membru, de conformitate, profesional curent etc.),adeverinţă (de confirmare, de rezident, cu stagiile efectuate etc.),atestat de liberă practică,recomandare
Acte cu caracter fiscal Certificat (de rezidenţă fiscală, de atestare fiscală privind impozitele plătite etc.), adeverinţă de venit etc.
Hotărâri judecătorești, sentințe civile Hotarârile judecătoreşti trebuie să fie legalizate de instanţa care le-a pronunțat şi semnate cu numele în clar de către grefierul care legalizează hotărârea sau de către preşedintele instanţei şi trebuie să poarte ştampila preşedintelui. Sentințele civile trebuie să fie definitive și irevocabile.
Actele originale emise de Registrul Comerţului De ex.: Certificat Constatator, Certificat de Origine, Certificat de Recoltă etc. semnate și ștampilate de către Oficiul Registrului Comerțului.
Traduceri legalizate la notar  Documente emise de instituții ale Statului Român –  pentru legalizarea traducerii acestora este necesar actul în original. Documente emise sub semnătură privată – pentru legalizarea traducerii acestora este necesară o copie legalizată a documentului original.

Acte și documente care nu pot fi apostilate/supralegalizate

  1. Acte care urmează a fi folosite în state nesemnatare ale Convenției de la Haga (Convenţia Apostilă). Aceste documente trebuie apostilate și nu supralegalizate. Vedeți mai sus Țări/ state pentru care este necesară apostila (Țări/ State semnatare a Convenției de la Haga).
  2. Acte eliberate de misiunile diplomatice ori de oficiile consulare ale României în străinătate.
  3. Nu se pot supralegaliza documentele și actele emise de alte state. Acestea se vor supralegaliza doar în statele emitente. În România se pot supralegaliza doar actele emise de Statul Român.
  4. Nu pot fi supralegalizate actele și documentele care necesită, înainte de a fi supralegalizate, viza autorităților competente. Vedeți lista documentelor de mai sus.
  5. Nu pot fi supralegalizate actele originale sau traduse actele de stare civilă (certificat de naștere, certificat de căsătorie, certificat de deces) în format vechi (emise înainte de 1998). Acestea necesită preschimbare de către autoritățile competente.

Acte și documente care sunt scutite de apostilare/supralegalizare

  1. Certificatele de stare civilă, precum şi oricare alte documente întocmite de către agenţii diplomatici ai României

(întrucât, prin Legea 114/2011, România a ratificat Convenţia europeană privind suprimarea cerinţei legalizării pentru documentele întocmite de agenţii diplomatici şi funcţionarii consulari, adoptată la Londra, la 7 iunie 1968, care la art.3 stabileşte că „părţile contractante exceptează de la cerinţa legalizării documentele care fac obiectul prezentei convenţii”.)

  1. Actele și documentele care vor fi folosite în țările/ statele cu care România a încheiat tratate sau convenții bilaterale de asistență juridică în materie civilă care prevăd scutirea de supralegalizare sau apostilare. Cu toate acestea, dacă una dintre țări solicită, trebuie aplicată Apostila sau Supralegalizarea. Vezi mai sus Țări/ state pentru care nu este necesară apostila sau supralegalizarea.

Lista statelor/ țărilor pentru care nu este necesară apostila sau supralegalizarea este de fapt Lista statelor cu care România a încheiat tratate sau convenții bilaterale de asistență juridică în materie civilă care prevăd scutirea de supralegalizare sau apostilă. Cu toate acestea, dacă una dintre țări solicită acest lucru, trebuie aplicată apostila sau supralegalizarea. Contactează-ne pentru consultanță juridică gratuită și pentru mai multe detalii.

State/ țări pentru care nu este necesară apostila sau supralegalizarea:

Austria Belgia Franța Polonia UngariaChina* Republica Mongolia Cuba Coreea de Nord AlbaniaFederația Rusă (Rusia) Ucraina Republica Moldova Bulgaria Macedonia Republica MuntenegruCroația Slovenia Serbia Republica Slovacă (Slovacia) Republica Cehă (Cehia) Bosnia și Herțegovina

*fără regiunile administrative Hong Kong şi Macao

Lista țărilor/ statelor care nu au semnat Convenția de Haga pentru care este necesară supralegalizarea*:

*Pentru unele state/ țări nu este necesară aplicarea apostilei sau supralegalizării. Vezi lista de mai sus.

Afganistan Africa Centrală Algeria Arabia Saudită Bangladesh Benin Bolivia Brazilia Burkina Faso Butan Cambogia Camerun Canada Chile Ciad Coasta de Fildeş Comore Congo Djibouti Egipt Emiratele Arabe Unite Eritreea EtiopiaFilipine Gabon Gambia Ghana Guatemala Guineea Guineea Ecuatorială Guineea Bissau Guyana Haiti Indonezia Iordania Irak Iran Jamaica Kenia Kiribati KuweitLaos Liban Libia Madagascar Malaezia Maroc Mauritania Micronezia Myanmar Nigeria Nauru Nepal Niger Pakistan Palau Papua-Noua-Guinee Qatar RwandaSenegal Sierra Leone Singapore Siria Somalia Sri Lanka Sudan Tadjikistan Tanzania Thailanda Timor Togo Turkmenistan Tuvalu Uganda Vietnam Vatican Yemen Zambia Zimbabwe

Lista țărilor/ statelor semnatare ale Convenției de la Haga, pentru care este necesară apostila*:

*Pentru unele state/ țări nu este necesară aplicarea apostilei sau supralegalizării. Vezi lista mai sus.

Africa de Sud Albania Andorra Antigua și Barbuda Argentina Australia Austria Azerbaidjan Belarus Belgia Bosnia-Herţegovina Bulgaria Brunei Darussalam Bahamas Bahrain Barbados Belize Bostwana Burundi  China Costa Rica Croația Cipru Republica Cehă (Cehia) Republica Coreea (Coreea de Sud) Republica Capului Verde Columbia Insulele Cook Danemarca Dominica Rep. Dominicană Ecuador Estonia Elveția Republica El Salvador Finlanda Franța FijiGeorgia Germania Grecia Grenada Honduras Islanda India Irlanda Israel Italia Japonia Kazakhstan (Kazahstan) Kârgâstan Letonia Lituania Luxemburg Leshoto Liberia LiechtensteinMauritius Mexic Monaco Muntenegru Macedonia Malawi Insulele Marshal Mongolia Republica Moldova Noua Zeelandă Norvegia Namibia Nicaragua Niue Olanda Oman Panama Paraguay Peru Polonia Portugalia Rusia RomâniaSerbia Slovenia Slovacia Spania Surinam Suedia SUA Sfântul Cristofor și Nevis Samoa San Marino Seychelles Saint Lucia Sfântul Vincențiu și Grenadinele Sao Tome și Principe Swaziland Turcia Tonga Trinidad și Tobago Ungaria Ucraina Uruguay Uzbekistan Venezuela